C.U. - Certificatul de urbanism
Certificatul de Urbanism este un act public emis de Autorităţile administraţiei publice locale, prin care se fac cunoscute solicitantului elementele care caracterizează regimul juridic, economic şi tehnic al unui imobil, stabilite prin evidentele existente şi documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului - spre exemplu: caracteristicile zonei în care se găseşte amplasamentul, cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite ( înălţimea maximă a clădirii, procentul de teren ce poate fi ocupat de clădire, retragerile faţă de limita proprietăţii, etc.), precum şi lista avizelor şi acordurilor necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcţii.
Actele şi documentele necesare obţinerii certificatului de urbanism:
- cerere tip pentru emiterea certificatului de urbanism, cu precizarea scopului solicitării actului
- documentul de plată a taxei de eliberare a certificatul de urbanism
- plan de încadrare în zonă ( scara 1:5000 ), eliberat pe suport topografic şi vizat de Oficiul Judeţean de Cadastru, geodezie şi cartografie
- plan de situaţie ( scara 1:1000, 1:1500 ) şi memoriu de prezentare
- act de proprietate sau alt titlu referitor la situaţia juridică a terenului ( opţional )
C.U.T. - Coeficientul de Utilizare al Terenului
Coeficientul de Utilizare al Terenului exprimă raportul dintre Suprafaţa Construită Desfăşurată a tuturor nivelurilor (SD) şi suprafaţa terenului (S).
P.A.C. - Proiectul pentru Autorizaţia de Construire
Autorizaţia de construire este actul de autoritate al Administraţiei publice locale, pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor şi în baza căruia se pot executa lucrări de construcţii
Actele şi documentele necesare obţinerii autorizaţiei de construire:
- cerere pentru emiterea autorizaţiei de construcţie, inclusiv anexa
- proiectul pentru autorizaţia de construcţie ( arhitectura + specialităţi conexe )
- documentul de plată a taxei pentru emiterea autorizaţiei de construcţie
- actul doveditor al titlului asupra imobilului, care să-i confere solicitantului dreptul de execuţie a lucrărilor de construcţie
- certificatul de urbanism
- avizele şi acordurile legale necesare, cerute prin certificatul de urbanism
- declaraţia pe propria răspundere privind inexistenţa unor litigii juridice asupra imobilului
P.A.D. - Proiectul pentru Autorizaţia de Demolare
Autorizaţia de demolare este actul de autoritate al Administraţiei publice locale, pe baza căruia se permite desfinţarea integrală sau parţială a unui imobil, în vederea re-construirii şi re-proiectării unei construcţii noi. Autorizaţia de desfiinţare se emite în aceleaşi condiţii ca şi autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora, potrivit legii.
P.O.T. - Procentul de Ocupare al Terenului
Procentul de Ocupare al Terenului exprimă raportul dintre Suprafaţa Construită la Sol (SC) şi Suprafaţa Terenului considerat (S) înmultit cu 100 ( exemplu: POT = 25% ). P.O.T-ul generează astfel suprafaţa construită la sol maxim posibilă raportată la suprafaţa terenului ( exemplu: în cazul în care prin Certificatul de Urbanism se specifică un POT de 25%, atunci vom putea construi pe sfert din suprafaţa terenului ).
Procentul de Ocupare al Terenului se stabileşte în funcţie de destinaţia zonei în care urmează a fi amplasată construcţia şi în funcţie de condiţiile de amplasare în teren. Procentul de Ocupare al Terenului se completează cu Coeficientul de Utilizare al Terenului ( C.U.T ), cu Regimul de Aliniere la stradă şi cu Regimul de Înălţime, şi formează un ansamblu de valori obligatorii în autorizarea executării construcţiilor, de care orice proprietar şi orice arhitect trebuie să ţină cont.
P.U.D. - Plan Urbanistic de Detaliu
Planul Urbanistic de Detaliu reprezintă de fapt documentaţia aferentă Planului Urbanistic General ( P.U.G.-ul ) şi Planului Urbanistic Zonal ( P.U.Z.-ul ), explicând şi detailând conţinutul acestor planuri, sub forma de prescripţii şi recomandări, corelate cu condiţionările din Certificatul de Urbanism, în vederea urmăririi şi aplicării lor. P.U.D.-ul reprezintă documentaţia prin care se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară, a unuia sau mai multor obiective, pe o parcelă, în corelare cu funcţiunea predominantă şi vecinătăţile imediate ( se studiază mai multe amplasamente, opţiunea pentru realizarea unei construcţii compatibilă cu funcţiile urbane ). Este de fapt documentul consultat de comisia de urbanism atunci când este cerut un Certificat de Urbanism sau o Autorizaţie de Construire; dacă nu există P.U.D. pentru terenul respectiv, primăria cere mai întâi întocmirea lui, pe baza P.U.G.-ului şi P.U.Z.-ului.
P.U.G. - Plan Urbanistic General
Planul Urbanistic General este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază. Planurile Urbanistice Generale cuprind analiza, reglementări şi regulament local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază ( suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan ). În acelaşi timp, P.U.G.-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scara mai mică, P.U.Z.-urile şi apoi P.U.D.-urile.
P.U.Z. - Plan Urbanistic Zonal
Planul Urbanistic Zonal este un proiect care are caracter de reglementare specifică detaliată a dezvoltării urbanistice a unei zone din localitate ( acoperind toate funcţiunile: locuire, servicii, producţie, circulaţie, spaţii verzi, instituţii publice, etc. ) şi asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe a zonei cu prevederile P.U.G.-ului localităţii din care face parte. Prin P.U.Z se stabilesc obiectivele, acţiunile, priorităţile, reglementările de urbanism ( permisiuni şi resticţii ) necesar a fi aplicate în utilizarea terenurilor şi conformarea construcţiilor din zona studiată ( P.U.Z-ul reprezintă o fază premergătoare realizării investiţiilor, prevederile acestuia realizându-se etapizat în timp, în funcţie de fondurile disponibile ).














